Un incendiu de pădure este, din multe puncte de vedere, unul dintre cele mai dificile scenarii pentru un sistem de comunicații. Echipele se deplasează pe suprafețe extinse, relieful poate varia rapid, accesul este dificil, iar ceea ce începe ca o intervenție a unei singure structuri poate deveni, în câteva ore, o operațiune în care sunt implicate mai multe organizații.
Intervențiile recente din județul Caraș-Severin oferă un exemplu foarte bun. În zone precum Domogled-Valea Cernei, pompierii militari au intervenit în teren dificil, alături de personal silvic și rangeri, iar în anumite situații au fost necesare și resurse aeriene. În alte puncte ale județului, suprafețe importante de vegetație și fond forestier au fost afectate, ceea ce a presupus intervenții desfășurate pe suprafețe mari și pe perioade îndelungate.
La prima vedere, problema pare să fie una de stingere a incendiului. Pentru cei care proiectează sau exploatează sisteme de comunicații profesionale, însă, există o altă întrebare, mai puțin vizibilă:
Cum comunică între ele toate aceste echipe? Și, mai ales, ce se întâmplă atunci când oamenii care trebuie să lucreze împreună nu folosesc aceeași tehnologie radio? Este o întrebare care devine din ce în ce mai importantă pe măsură ce comunicațiile critice evoluează și pe măsură ce organizațiile își modernizează infrastructura în ritmuri diferite.
O singură rețea pentru toată lumea? În ultimele două decenii, TETRA a devenit una dintre principalele tehnologii utilizate pentru comunicațiile profesionale și de siguranță publică în Europa. Avantajele sunt bine cunoscute: trunking, comunicații de grup, prioritizare, management centralizat, autentificare și o arhitectură proiectată pentru comunicații operaționale.
O rețea TETRA națională poate deveni coloana vertebrală a comunicațiilor pentru poliție, pompieri, ambulanță și alte structuri. Dar existența unei asemenea rețele nu rezolvă automat toate problemele de comunicații care apar într-o intervenție. O rețea națională este proiectată pentru acoperire geografică și disponibilitate operațională, însă există întotdeauna situații în care terenul, relieful sau natura intervenției creează probleme locale. O vale adâncă, un versant, o pădure densă, un tunel, o clădire sau pur și simplu o zonă aflată la limita acoperirii pot transforma o problemă aparent teoretică într-una foarte concretă. Iar într-o intervenție critică nu este suficient să spunem că „zona este acoperită”. Trebuie să știm dacă echipa aflată exact în acel punct poate comunica exact în momentul în care are nevoie.
Când problema nu este acoperirea națională, ci ultimii kilometri. Aici apare o distincție importantă. Dacă o zonă importantă, cu un număr mare de utilizatori permanenți, nu este acoperită corespunzător de TETRA, extinderea rețelei este evident o opțiune logică. Dar ce facem cu o zonă izolată, utilizată sporadic, unde este nevoie de comunicații doar în timpul unor intervenții? Construim infrastructură TETRA permanentă? Uneori, da. Dar nu întotdeauna aceasta este soluția cea mai eficientă. În anumite scenarii poate fi mai logică o infrastructură radio locală, care să poată fi instalată rapid acolo unde apare necesitatea. Aici DMR începe să devină interesant. Nu neapărat ca înlocuitor al TETRA, ci ca extensie operațională.
DMR nu trebuie să înlocuiască TETRA pentru a fi util Poate că aceasta este una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă în discuția despre comunicațiile profesionale. În ultimii ani, DMR a fost prezentat deseori ca alternativă la TETRA. Și există într-adevăr proiecte în care această abordare are sens, în special acolo unde cerințele operaționale sunt mai simple, iar costul unei infrastructuri TETRA nu este justificat.
Dar există un alt scenariu, poate chiar mai interesant. TETRA poate rămâne rețeaua principală, iar DMR poate fi utilizat acolo unde TETRA nu este disponibil, nu este suficient sau nu este economic să fie extins. Un repetor DMR instalat într-o zonă favorabilă din punct de vedere radio poate crea rapid o zonă locală de comunicații. Dacă este transportabil, acesta poate fi deplasat în funcție de situație și instalat acolo unde este nevoie. În cazul unui incendiu de pădure, spre exemplu, nu este nevoie ca infrastructura respectivă să existe permanent în fiecare punct al unui parc național. Este nevoie de ea atunci când intervine echipa acolo. Această diferență poate avea consecințe importante asupra costurilor și asupra modului în care sunt proiectate sistemele.
Intervenția multi-agency complică și mai mult lucrurile. Există însă o problemă și mai importantă. Nu toate organizațiile care participă la o intervenție folosesc neapărat aceeași infrastructură. Pompierii pot utiliza TETRA. O structură silvică poate avea DMR. Un serviciu voluntar poate utiliza o altă infrastructură. Unele organizații pot folosi comunicații broadband. Toate acestea pot fi perfect justificate în cadrul fiecărei organizații. Problema apare în momentul în care trebuie să lucreze împreună.
Într-un incendiu de pădure, de exemplu, rangerul care cunoaște foarte bine zona poate avea informații importante pentru comandantul intervenției. Personalul silvic poate cunoaște drumurile forestiere, punctele de acces sau particularitățile terenului. Pompierii coordonează intervenția. Echipajele aeriene au propriile cerințe de comunicare. Nu este realist să presupunem că toate aceste organizații vor avea, peste noapte, aceeași rețea radio. De aceea, problema reală nu este neapărat uniformizarea tehnologiei. Este interoperabilitatea.
Poate cea mai bună soluție să fie mai multe rețele? Paradoxal, da. Un sistem modern de comunicații critice poate arăta foarte diferit de modelul în care toate comunicațiile trebuie să treacă prin aceeași infrastructură. Putem avea TETRA pentru comunicațiile wide-area și coordonarea organizației. DMR pentru comunicații locale sau tactice. Un repetor DMR transportabil pentru o zonă temporară de intervenție. 4G și 5G pentru date, imagini, video și aplicații operaționale. Gateway-uri și sisteme de dispatch pentru interoperabilitatea dintre aceste tehnologii. Într-un asemenea model, niciuna dintre tehnologii nu trebuie să „câștige”. Fiecare trebuie să rezolve problema pentru care este cea mai potrivită.
De ce DMR poate avea un avantaj în anumite zone. Unul dintre argumentele importante în favoarea DMR este tocmai simplitatea relativă a implementării. Dacă există deja o infrastructură TETRA, extinderea acesteia poate fi cea mai bună soluție în multe cazuri. Dar extinderea unei rețele nu este niciodată doar o problemă de instalare a unui echipament radio. Există alimentare, backhaul, infrastructură fizică, securitate, redundanță, mentenanță și costuri operaționale. Pentru o zonă cu foarte puțini utilizatori sau cu utilizare ocazională, ecuația economică se poate schimba. În loc să investești într-o infrastructură permanentă, poți avea un sistem DMR local sau transportabil care să fie utilizat atunci când este nevoie. Aceasta nu înseamnă că DMR este „mai bun” decât TETRA. Înseamnă că problema pe care o rezolvă este diferită.
Și unde intră broadband-ul? În mod inevitabil, discuția ajunge și la 4G și 5G. Comunicațiile broadband aduc avantaje pe care sistemele narrowband nu le pot egala: video, fotografii, hărți, date operaționale, localizare și aplicații complexe. Dar nici broadband-ul nu elimină toate problemele. O rețea mobilă publică depinde de infrastructura operatorului și de disponibilitatea acesteia. Într-o situație de dezastru major, tocmai infrastructura pe care se bazează comunicațiile broadband poate fi afectată. În plus, există situații în care o echipă are nevoie pur și simplu de o comunicație vocală locală, independentă și imediată. Pentru astfel de scenarii, un radio DMR poate fi în continuare o soluție extrem de relevantă.
România este un exemplu interesant. România se află într-un proces important de modernizare a structurilor de intervenție. Programul de înnoire a parcului de ambulanțe prevede 1.200 de vehicule noi, dintre care 1.000 de tip B și 200 de tip C, iar comunicațiile TETRA continuă să fie utilizate de serviciile de urgență. În decembrie 2025, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a primit, de exemplu, 40 de stații radio portabile Motorola TETRA pentru dotarea ambulanțelor. În același timp, observațiile din teren privind utilizarea unor echipamente DMR alături de TETRA merită urmărite atent. Dacă această abordare se confirmă prin documentația de achiziție și prin proiectele implementate, ea ar fi un exemplu foarte bun al acestei noi filozofii: nu înlocuiești neapărat sistemul existent, ci îl completezi acolo unde este nevoie. Iar aceasta ar putea fi o direcție foarte interesantă și pentru alte servicii.
Nu toate comunicațiile trebuie să fie naționale. Există o tendință firească de a considera că, dacă avem o rețea națională, toate comunicațiile ar trebui să fie transportate prin ea. Dar comunicațiile operaționale nu funcționează întotdeauna astfel. Uneori ai nevoie de o rețea națională. Alteori ai nevoie de un sistem local. Într-un alt scenariu ai nevoie de o soluție temporară. Iar uneori ai nevoie ca toate acestea să funcționeze simultan. Un incendiu de pădure este un exemplu foarte bun. O intervenție poate începe într-un punct, se poate extinde pe zeci sau sute de hectare și poate implica organizații care nu au fost proiectate să opereze pe aceeași infrastructură. Într-o astfel de situație, cea mai eficientă soluție poate fi o combinație de tehnologii.
Întrebarea corectă nu este „TETRA sau DMR?” Poate că aceasta este concluzia cea mai importantă. Industria comunicațiilor profesionale a fost obișnuită să compare tehnologii: TETRA versus DMR, narrowband versus broadband, radio versus PoC. În realitate, utilizatorul din teren nu are nevoie de o tehnologie. Are nevoie de comunicație. Iar cerințele sale se schimbă în funcție de misiune. Pentru un dispecerat național, TETRA poate fi soluția potrivită. Pentru o echipă care lucrează într-o zonă izolată, DMR poate fi mai practic. Pentru transmiterea imaginilor și a coordonatelor GPS, broadband-ul poate fi esențial. Pentru o intervenție temporară într-o zonă fără infrastructură, un sistem radio transportabil poate fi mai valoros decât orice rețea permanentă.
Iar pentru o operațiune multi-agency, cea mai importantă componentă poate fi interoperabilitatea dintre toate acestea. Poate că, în loc să ne întrebăm ce tehnologie va înlocui TETRA, ar trebui să ne întrebăm cum putem construi sisteme de comunicații care să continue să funcționeze atunci când condițiile pentru care au fost proiectate dispar. Pentru că într-o intervenție reală nimeni nu va opri operațiunea pentru a verifica dacă toate echipele folosesc același standard. Incendiul nu ține cont de standarde. Munții nu țin cont de acoperire. Iar o situație de urgență nu ține cont de arhitectura unei rețele. De aceea, poate că viitorul comunicațiilor critice nu va aparține unei singure tehnologii. Va aparține sistemului care reușește să le facă să lucreze împreună.
Isidor Stirbu.